întunericul este virusat de goluri prosternante îmbibate cu răcnetele silenţioase ale oamenilor apelpisiţi. resonanţa liniştii cadaverice ce adie placid în acest întunerit îmi asfixiază nefast clemenţa pe care aş fi în stare s-o transfigurez într-o cârpă cu care aş inhiba gurile nesaţioase ale oamenilor,dar gestul meu generos nu merită să ia amploare,căci simfonia disperării e prea ispititoare. să trăiască prostraţia !
câte lucruri am ratat ignorându-mă pe mine ?
rămăsesem la începutul conversaţiei mele cu acel om .
el nu acceptase mărul,însă alese să se desfete cu o ţigară; îşi scoase winstonul şi îmi propuse şi mie, eu refuz,spunând că nu fumez,deşi în buzunar se ascundea un marlboro abia început. după ce inhală câteva fumuri,mă întrebă : ‘ ce cauţi la ora asta târzie şi mai ales singură într-un astfel de loc?
‘ . la care eu :’ mă plimb, îmi place noaptea să-mi plimb gândurile.’
“cum aşa? şi parinţii ce spun?” mă întrebă confuz el. ‘nimic nu spun ei,mama s-a obişnuit.’
mi-a spus că nu înţelege. urmă o pauză, ca din alea stingherite. trecu o femeie şi privea pieziş perechea noastră nu prea compatibilă. îmi veni pe la nas un miros de ţuică,acum îi înţelegeam starea şi mă gândii să folosesc momentul.îl luasem la întrebări. oamenii băuţi/cinstiţi tare mai iubesc să povestească,trebuie doar să întrebi şi poţi să te resemnezi, în convorbirea asta n-o să mai poţi să ai vreo replică. întrebare fu :’ cine sunteţi?’.
el era poet,văduv deja de 2 ani, soţia îi decedase din cauza cancerului,era pe cale să-şi publice o carte cu poezii,nu demult venise din Italia cu acest scop; îmi povestise multe chestii,iar la încercarea de a susţine conversaţia, mă lasă să pronunţ doar câte un ‘îhî’. totuşi, îi cerusem să-mi recite nişte poezii. erau atât de simple,însă ţişnea suferinţa din ele.erau despre soţia lui, ‘jumătatea mea care m-a lăsat’ spunea el. a spus că se simte singuratic,avea totul ce-şi dorea,doar dragoste nu. îl compătimeam. îmi era milă de el. era abătut şi fuma ţigară după ţigară şi-mi recita poezii. le absorbeam; doream să-i simt durerea, să o împarte cu mine. era doar jumătate de om. trecu deci cam 15 minute şi el din nou îmi oferise întrebarea :’ şi totuşi, nu înţeleg,ce cauţi aici? aştepţi pe cineva? mi-e frică pentru tine,sunt mulţi oameni răi’. răspunsul meu fu negativ,n-aşteptam pe nimeni.
‘ nu vrei să mergi la mine? am un coniac foarte bun,şampanie,vin? mă simt singuratic,iar tu eşti foarte stranie.’ iarăşi răspunsesem cu un ‘nu’ timid. ‘ te plătesc!’ a spus el
“mă plateşte? pentru ce? să beau cu el?” acestea-mi erau întrebările ce-mi roiau prin gânduri . judecata mea naivă nu înţelese drept cine mă luase el. prostituată. el credea că eu îmi vând corpul şi mă aflam acolo în căutarea de clienţi. prostituată. asta el credea. mă simţeam dezamăgită. nu în el,ci
în mine. mă mustram pentru neglijenţa mea faţă de oameni.mă mustram pentru plimbările nocturne.
îi spusesem că îmi pare rău că gândise astfel despre mine. se întristă,îşi ceru iertare pentru instinctele perfide,justificând prin faptul că dorea să fie iubit,chiar dacă plăteşte pentru o astfel de iubire efemeră. am spus că-l înţeleg şi că totul e-n regulă. mi-a promis că va scri o poezie pentru mine şi că o va intitula cu numele meu. i-am spus că nimeni încă nu-mi scrisese poezii. de atunci nu-l mai întâlnisem,însă l-am reţinut ca omul ‘fără soţie,fără jumătate’.
acum o lună ,în una din plimbările mele nocturne pe străzile localităţii mele pustiite am întâlnit un om. da, nu-i chiar un eveniment remarcabil,însă ai răbdare şi îţi voi relata minuţios circumstanţele ce m-au determinat ca să dau o oarecare importanţă acestei întâmplări. deci, după ce am mers şi mers pe străzi şi cărări,am decis să mă aşez pe o bancă din parc. alesem un locşor mai aproape de drum,ca să privesc oamenii şi ,sinceră să fiu, speram să întâlnesc pe cineva cunoscut care să-mi propună,aşă,din bunătate, un fum.
treceau oamenii care veneau de la muncă,cu lăcaşele creierilor aplecate în jos, cu feţe obosite,şi încercăm să deduc după felul cum arătau ,postul lor de muncă. ascultam un radiohead în urechi şi stăteam bine,nimic nu anticipa vreun eveniment. dar iată, că în lumina pală a unei alimentare unde se vând ţigări de la 10 lei în jos, apăru un om. el îmi strică toată statistica,fiindcă văzusem până acum oameni grăbiţi,cu sacoşe în mâini,care erau dornici să ajungă acasă. acel om,însă ,nu se grăbea nicăieri,din contra,îmi parea că tărăgănează mersul său spre vreo destinaţie. trecu drumul şi s-apropie de parc,s-apropie de banca mea (deşi toate erau libere) şi politicos mă întrebă :” scuză-mă că-ţi lezez intimitatea,însă pot să iau loc lângă tine ?”
eu, cum am o slăbiciune pentru cunoştinţele cu necunoscuţi, îi răspundem : ‘desigur’. se aşeză şi oftând. privea în jos. eu,ca cel mai bun om de pe pământ care vrea să împartă tot ce are cu alţii, îi propusem un măr, la care el se miră ,întrebând :’ cum? aşa? deodată ?’ nu înţelesem de la început ce aluzie ascundeau aceste întrebări,pe parcurs ,însă,o să înţelegi. îmi întrerup povestirea aici,fiindcă trebuie să plec. o să continui când mă întorc ,fiindcă mi-i curios şi mie cum o să arate o amintire de-a mea tradusă în cuvinte
auzindu-mă cum râd, îmi spusem că acesta nu-i râsul unui om fericit
nu credeam că compotul de piersici poate fi atât de bun
împiedicându-mă, speram să cad în cer
am uitat cum e să simt că mă aflu în locul potrivit;
nu-s sigură că măcar avusem aşa o amintire
ritmuri de jazz pierdut în fumul dens al gândurilor arse de focul îndoielii
suntem sclavii jalnici ai trecutului nostru.noi cărăm în spate povara prezentului trecut. un sac nenorocit în care am strâns povestea noastră. plângem că-i greu,că ne împiedică să mergem mai departe,dar nici în ruptu’ capului nu-l aruncăm. de ce ?
ha. e simplu. cine vom fi noi după ce vom lăsa trecutul nostru sub un gard ? corect. nimeni. egoul pur şi simplu se va dizolva în neant. şi cine suntem noi fără ego ? nimeni.
dar să nu uităm că primim libertate. libertatea de a alege.
oamenii se tem de libertate,fiindcă nu ştiu ce să facă cu ea.
te-ai odihnit niţel ? acum aburcă-ţi sacu’ în spate şi continuă-ţi drumul,sclav.
funeralsuits 