sunt atât de mulţi şi se ascund printre ei ,incât au creat o realitate şi o iau în serios

în concluzie

eventual,numai am nimic în comun cu nimeni.

să servim o ciocolată în cinstea fumului de ţigară ,când tăcerea miroase a cuvinte arse

să

ajută-mă să înţeleg ce vreau atunci când mă eschivez să mă descalţ intrând în casă. m-au oprit copacii,m-au dezorientat norii,m-a orbit soarele şi m-a inghiţit cerul. nu sunt în siguranţă. ceva ,o forţă avidă încearcă să mă stoarcă ,să mă înhaleze ,să mă descompună .să fiu gata,mereu la pândă ca într-o secvenţă de film documentar unde prada se simte deja urmărită,în aşteptarea lipicioasă de care se lipesc părţi din mine,praf şi ţigări,ca atunci când vă veni timpul cuvenit, să mă ascund,iarăşi, în minţile oamenilor,acolo unde e mult praf şi gunoi,să stau pe vreo amintire să o gâdil sau să mă joc cu vreun gând  sau să mă fac una cu pământul,cu apa,să mângâi peştii ,să fac parte din eternul ciclu: dus -întors, pierdut-regăsit. şi nu am chef de glume, ele te inhibă,te leagă să nu vezi cât de periculos e totul.de ai simţi aşa cum mă las simţită ai fi înţeles că tu eşti periculos,mai ales când visezi.

trebuie să las şi să mă las.

am devenit ceea ce uram cel mai mult în oameni : pisăloagă.nu depun mult efort pentru a scapa de oameni,e destul să mişc un deget şi am ajuns subit la faza terminală a relaţiei. acum sunt în stare să promit,să-mi etalez responsabilitatea,iar apoi să dispar fără să-mi pasă de ceilalţi. îmi calc în picioare propriile principii şi nu mai mizez pe schimbarea de mâine. mi-i ruşine de ceea ce am devenit,adevaratul eu se afla undeva mai departe,în aberațiile viitorului decorat cu subtilităţi evazive,de unică folosinţă.am obosit de la atâta acţiune.doresc imponderabilitate.

era a 3-a zi de când n-am văzut nici un om

m-am îndrăgostit în Dostoievski

probabil mă confrunt cu un obstacol atât de dominant în acţiunea de a analiza stările mele introspective în scris,din cauza resemnării mele pentru tot ce există. accept şi nu încerc să definesc nimic,fiindcă deja există şi mă influenţează şi dacă o să încerc să-l descriu,mă voi întâlni doar cu vidul din mine în care totul s-a pierdut în profunzimea sa.
am devenit invidioasă pe cei ce pot superficial să spună ceea ce simt.

sâmbăta convenţională

parvenire de emoţii pozitive. ambiţii sufocate de îndoieli tâmpe. aud pocniturile sâcâitoare ale focului abia aprins,iar frisoanele mă acoperă vehement provocând-mi un cutremur de 7 grade Richter. mai am la dispoziţie jumătate de oră de aberaţii şi nimicnicie . joy division îmi umple golul ,la fel şi vinul. scriu căci altceva nu ia amploare perceptibilă din mine. iponderabilitate bezmetică unde nici creaţia ,nici realitatea nu se menţin în reverberaţia posacă a percepţiei mele. spuneam ifos că las fumatul.lăsaţi-mă să vedeţi cum mă descompun.